Ştirile reprezintă o modalitate particulară de producere a simbolurilor. Ele creează lumea pe care doar pretind că o descriu, că o reflectă, creând în jurul nostru un mediu simbolic, invizibil, chiar banal, dar nu mai puţin semnificativ.
„Singurul lucru de care peştele nu este conştient este apa în care înoată şi fără de care nu ar putea exista.” (McLuhan)

               „  Ştirile şi adevărul nu sunt totuna. Versiunea reporterului asupra adevărului este propria lui versiune – el priveşte lumea prin lentile subiective, iar noi percepem ceea ce suntem pregătiţi să percepem. Impactul ştirilor există chiar dacă acestea nu sunt adevărate.

„ştirile nu sunt altceva decât o istorie de cea mai bună calitate” (Mark Twain). Ele se ocupă de prezent, şi astfel reprezintă o marfă perisabilă, păstrându-şi caracterul de ştire doar până ajung la publicul interesat.

          Întregul sistem social contemporan a început să-şi piardă capacitatea de a-şi conserva propriul trecut , a început să trăiască într-un prezent perpetuu cu senzaţia schimbării perpetue, să şteargă tradiţiile pe care sistemele de informaţii anterioare au încercat să le menţină într-o formă sau alta. „Mass-media devin agenţii amneziei istorice care ne caracterizează.” (Jameson)
Publicul este cel care conferă putere reporterului, importantă este credibilitatea cu care publicul înzestrează presa.

Între determinismul biologic (ştirea-o nevoie fundamentală, înnăscută a omului) şi determinismul cultural (ştirile-o creaţie relativ recentă, o formă particulară de veşti, noutăţi transmise prin viu grai) „nevoia de ştiri” este o nevoie artificială construită şi dobândită prin socializare.

Interesul fiinţei umane pentru ştiri are rădăcini în preistorie. Dintotdeauna oamenii au comunicat unii cu alţii deoarece comunicarea însemna un avantaj. În prezen există o explozie a comunicării pentru că noi înşine o alimentăm.

                  Ştirile reprezintă un amestec de informaţie şi divertisment. Evenimentele deviante se bucură de mai multă atenţie, sunt procesate mai în detaliu şi sunt memorate mai repede decât cele nedeviante.

          „Citim în ziar că un om a fost jefuit, că un vapor s-a scufundat, că o casă a luat foc, sau că un câine turbat a omorât pe cineva…în felul acesta nu aflăm mai multe unii despre alţii. Pentru o minte de filosof, toate ştirile aşa cum sunt ele acum, nu reprezintă mai mult decât o simplă bârfă, iar cei ce le redactează sunt precum babele care stau de vorbă la un ceai.” ( Thoreau)

                Media încurajează prin excesul de ştiri consumul narcotic, dependenţa.
Hearst: „ întotdeauna publicul va gusta mai mult divertismentul decât informaţia”

              Pagina de ziar este un mozaic(prezentarea simultană a mai multor ştiri), în timp ce radioul şi televiziunea prezintă ştirile în mod linear, ceea ce influenţează percepţia cu privire la ierarhia ştirilor.
Internetul în schimb este la fel un mozaic, însă dispare ierarhizarea ştirilor, evenimentul de ultimă oră nu mia influenţează în mod primordial locul în care este prezentată respectiva ştire.


         „Dacă oamenii cred în mitul atotputerniciei media, această putere va deveni mai devreme sau mai târziu reală, le va împiedica accesul la realitatea înconjurătoare. Nu puterea media blochează participarea, ci credinţa oamenilor că nu au nicio putere în raport cu puterea media.” (Schudson)

                    Selectivitatea ştirilor se face la nivelul subiectivităţii, reporterii prezintă ceea ce lor li se pare mai interesant, deoarece este imposibil ca media să relateze tot ceea ce se întâmplă în mediul înconjurător. Astfel există o cantitate enormă de ştiri care sunt omorâte în fiecare zi.
Pentru a capta deci atenţia mass-media evenimentele trebuie să fie personalizate, dramatice, violente, concrete, proaspete, deviante, neobişnuite, urmărindu-se creşterea audienţei şi, deci a profitului.

                Tot televiziunea este cea care generează obligativitatea de „a face să se vadă” ceea ce determină apoi dorinţa sau necesitatea de „a se face văzut”. Ceea ce dă naştere pseuoevenimentului.

Pentru a fi recunoscută informaţia nu apare brută, ci trebuie să aibă costumaţia corectă. Pseudoeveimentele se transformă în ştiri fabricate. Iar ceea ce le face să fie reale sau presante este faptul că reuşesc să fie imprimate în conştiinţa publică.


                    „ Televiziunea soseşte întotdeauna acolo unde cineva se agită, protestează, demonstrează, ocupă edificii, blochează şosele şi căi ferate, pe scurt, iese la atac. Se va spune: se întâmplă aşa deoarece atacul înseamnă spectacol, iar televiziunea este spectacol. Numai că lumea reală nu este spectacol, iar cine o transformă astfel îi deformează problemele şi ne dezinformează asupra realităţii.” ( Sartori)

Obsesia pentru actualitate, certitudinea că, oricând am deschide televizorul nu vom da peste un ecran gol, sau peste linişte absolută are implicaţii practice deosebite. Anunţul cu privire la faptul că nu există nimic nou ar produce anxietate, nesiguranţă, panică şi chiar şoc… ar duce la o adevărată explozie a zvonurilor.

                        „ Trăim într-o lume în care există din ce în ce mai multă informaţie şi din ce în ce mai puţină semnificaţie.” ( Baudrilard)
Pierduţi în hăţişul informaţiilor, al ştirilor care vin de pretutindeni şi încontinuu, oamenii îşi pierd capacitatea de a şti ce informaţii sunt relevante pentru soluţionarea problemelor care îi preocupă şi care au consecinţe reale asupra existenţei lor.

                     Mass-media nu mai sunt altceva decât un instrument miraculos de destabilizare a realităţii şi a adevărului , a întregului adevăr istoric şi politic. Dependenţa narcotică faţă de mass-media imposibilitatea de a trăi fără ele, nu sunt rezultatul unei dorinţe de cultură,comunicare, informaţie, ci al unei dorinţe de pervertire a adevărului şi a falsităţii de distrugere a semnificaţiei.
Hiper-realitatea se referă la realităţi construite care devin mai reale decât realul la care pretind că se referă.